Johnny D. implineste un an

De cand eram doar o pustanca mi-am dorit un animalut de companie. Eram genul ala de copil care atunci cand ajungea la tara se baga in coliba cainelui si dormea cu el daca se putea. La fel mi se intampla cu pisicile. Ma culcam devreme doar ca sa pot baga pe furis motaneii in casa pentru ca, bineinteles, toti dormeau cu mine.

Imi aduc aduc aminte de o intamplare cu prima pisica pe care am iubit-o tare mult. O chema Mititica si fatase 6 puieti. La nici doua saptamani zacea moarta intr-un sant din fata casei. Dupa ce am plans-o ore intregi, mi-am adus aminte de puiuti. I-am luat si i-am ascuns in podul casei pentru ca daca i-ar fi gasit bunicul meu mai mult ca sigur ca nu ar mai fi avut multe zile. Ii acopeream si ii hraneam bagandu-le botul in laptic cald, iar ei isi lingeau laptele de pe blanita. Asa am reusit sa cresc primii mei puisori de pisica si sa ma indragostesc de animalele astea ca o nebuna.

Dupa intamplarea povestita, ca orice copil nebun, mi-am batut parintii la cap luni intregi sa-mi ia un animalut. Nu conta rasa, nu conta culoarea si nici macar daca era una handicapata. Imi doream un animalut blanos de care sa am grija, pe care sa-l iubesc si sa ma iubeasca. Dar ai mei nu erau cei mai deschisi cand venea vorba de animale in casa. Intotdeauna existau motive: ba e apartamentul prea mic, ba nu avem timp de el si-l chinuim, ba ca face mizerie, ba ca nu voi avea grija de el si asa mai departe.

Anul trecut, in iarna, am ajuns in Cluj si a fost prima experienta alor mei cu o pisica in casa. Bineinteles ca s-au topit de dragul ei si asa am avut un motiv numai bun de a adopta prima mea pisica. Tin minte ca erau in Arad cand am primit telefon din partea unui prieten ca sa-mi spuna ca a gasit un pui de pisica, slab, jegos, ragusit si negru. Atat i-am zis”adu-l ca-i al meu” si al meu e pana in ziua de astazi, iar ai mei s-au indragostit de ghemotocul negricios la prima vedere.

Nu stiu cata experienta aveti voi, cititorii mei, cu animalele in casa, dar pot sa va spun cu mana pe inima ca vietatile astea iti fac viata mai frumoasa si-ti imprima un zambet pe fata atunci cand te astepti mai putin. E adevarat ca mai fac mizerie, dar si noi, oameni mari, facem asta. E adevarat ca in momentul in care ai adoptat un sufletel ai automat o anumita responsabilitate fata de el, dar asta te face mai bun sau cel putin asta consider eu. Pe langa toate astea, familia mea e mai apropiata ca niciodata si totul i se datoreaza unui pui de pisica, slab, jegos, ragusit si negru 🙂

Johnny D. implineste luna asta un an. Asa ca, toata luna octombrie este mare sarbatoare la mine-n casa. Pentru ca veterinarul nu a stiut sa-mi spuna o data aproximativa in care s-a nascut cel mai frumos pisic din lume, am zis sa-l chefuim toata luna pentru ca merita. Astept sa dea o bere 🙂

La multi ani, Johnny!

Anunțuri

9 gânduri despre „Johnny D. implineste un an

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s