Ne mai si rebranduim cateodata

Ma pregatesc sa plec la Sibiu la Astra Film Festival, bagajele inca nu le-am facut, n-am apucat nici sa mananc si eu ma gandesc cum sa-mi iau ramas bun de la primul meu blog. Despartirea e grea indiferent de natura ei. Sunt obisnuita cu deea.wordpress.com mai mult decat sunt cu mine. Insa o schimbare e intotdeauna benefica, vreau sa cred.

Dragii mei, de astazi o sa ma gasiti doar pe andreeaciobanu.info. Dati click cu incredere si spuneti-mi parerile voastre sincere.

V-am pupat.

PIS!

Johnny D. implineste un an

De cand eram doar o pustanca mi-am dorit un animalut de companie. Eram genul ala de copil care atunci cand ajungea la tara se baga in coliba cainelui si dormea cu el daca se putea. La fel mi se intampla cu pisicile. Ma culcam devreme doar ca sa pot baga pe furis motaneii in casa pentru ca, bineinteles, toti dormeau cu mine.

Imi aduc aduc aminte de o intamplare cu prima pisica pe care am iubit-o tare mult. O chema Mititica si fatase 6 puieti. La nici doua saptamani zacea moarta intr-un sant din fata casei. Dupa ce am plans-o ore intregi, mi-am adus aminte de puiuti. I-am luat si i-am ascuns in podul casei pentru ca daca i-ar fi gasit bunicul meu mai mult ca sigur ca nu ar mai fi avut multe zile. Ii acopeream si ii hraneam bagandu-le botul in laptic cald, iar ei isi lingeau laptele de pe blanita. Asa am reusit sa cresc primii mei puisori de pisica si sa ma indragostesc de animalele astea ca o nebuna.

Dupa intamplarea povestita, ca orice copil nebun, mi-am batut parintii la cap luni intregi sa-mi ia un animalut. Nu conta rasa, nu conta culoarea si nici macar daca era una handicapata. Imi doream un animalut blanos de care sa am grija, pe care sa-l iubesc si sa ma iubeasca. Dar ai mei nu erau cei mai deschisi cand venea vorba de animale in casa. Intotdeauna existau motive: ba e apartamentul prea mic, ba nu avem timp de el si-l chinuim, ba ca face mizerie, ba ca nu voi avea grija de el si asa mai departe.

Anul trecut, in iarna, am ajuns in Cluj si a fost prima experienta alor mei cu o pisica in casa. Bineinteles ca s-au topit de dragul ei si asa am avut un motiv numai bun de a adopta prima mea pisica. Tin minte ca erau in Arad cand am primit telefon din partea unui prieten ca sa-mi spuna ca a gasit un pui de pisica, slab, jegos, ragusit si negru. Atat i-am zis”adu-l ca-i al meu” si al meu e pana in ziua de astazi, iar ai mei s-au indragostit de ghemotocul negricios la prima vedere.

Nu stiu cata experienta aveti voi, cititorii mei, cu animalele in casa, dar pot sa va spun cu mana pe inima ca vietatile astea iti fac viata mai frumoasa si-ti imprima un zambet pe fata atunci cand te astepti mai putin. E adevarat ca mai fac mizerie, dar si noi, oameni mari, facem asta. E adevarat ca in momentul in care ai adoptat un sufletel ai automat o anumita responsabilitate fata de el, dar asta te face mai bun sau cel putin asta consider eu. Pe langa toate astea, familia mea e mai apropiata ca niciodata si totul i se datoreaza unui pui de pisica, slab, jegos, ragusit si negru 🙂

Johnny D. implineste luna asta un an. Asa ca, toata luna octombrie este mare sarbatoare la mine-n casa. Pentru ca veterinarul nu a stiut sa-mi spuna o data aproximativa in care s-a nascut cel mai frumos pisic din lume, am zis sa-l chefuim toata luna pentru ca merita. Astept sa dea o bere 🙂

La multi ani, Johnny!

Vine o vreme…

Exista o vreme in viata tuturor in care trebuie sa ia in seama spusele celorlalti. Vine acea vreme in care trebuie sa renunti la gesturile de copilita si la hainele de fetita pentru a fi luat in serios cu adevarat. A venit acea vreme in care trebuie sa-l las in pace pe Johnny Depp ca sa-si vada de adevaratul lui „divort” si sa devin eu, Andreea Ciobanu.

Mi-e greu sa renunt la Deea si la Depp. Sunt mai mult decat doua nume pentru mine. Au facut parte din momentele mele de tranzitie si au facut parte din personalitatea mea. Acum, simt ca pierd o parte din mine, dar, probabil, castig alta, una pe care ar trebui sa o cladesc azi si sa o port cu mandrie mai tarziu.

De ieri sunt Andreea Ciobanu pe Pinterest si pe Facebook. Azi pe Last.fm, Path, Instagram si Youtube. Maine voi fi Andreea Ciobanu si pe Twitter si, intr-un final, pe blog. Ma asteapta o schimbare de care mi-e putin teama pentru ca, deocamdata, simt ca nu ma regasesc. Sper sa fie de bun augur.

PS: Mai mult ca sigur nu am nici o legatura cu alte persoane care au acelasi nume de familie ca si mine. Va asigur, suntem multi ciobani in Romania